Pită unsă cu cuţîtu’

22 Apr

Nu o sa va spun despre cat de mult ar fi trebuit sa mancati sau cat de putin si cat de bine se simt cei care nu au exagerat, fiecare mananca cat vrea si cat poate. O sa va spun despre un mic truc care pe mine ma pune pe picioare si la o raceala mai puternica.
In lista de cumparaturi pe care fiecare din noi cred ca o are, exista cate o mica/mare placere vinovata. In lista mea este trecut un pachet de unt. Despre asta vroiam sa va spun, despre unt. Cum untul asta asa putin sarat e noua mea placere vinovata. Cum untul asta ma trezeste noapte din somn de pofta, iar daca apuc sa visez, ma visez o „chef” cu cutitele putin tocite,vorba reclamei, iar mancarea nu poate fi comparata cu nimic. Da, in momentul in care s-a terminat nu vroiam decat sa ma duc sa mai cumpar si da, l-am si cumparat. Poate din cauza lui, anul asta a fost primul an in care m-am abtinut din a face multa mancare, cum se face de sarbatori, ca dupa sa nu pot sa inchid frigiderul sau mai rau sa o arunc.

Fiecare isi face sarbatorile cum vrea, sta in familie sau devine musafir. Traditia se schimba de la familie la familie si de la an la an, tot ce conteaza e sa faci ce iti place si sa te simti bine. Oriunde ai merge si orice ai face, mananci si bei si dupa ce ajungi acasa sau pleaca musafirii, oricat ai fi de plin parca-parca ai mai manca ceva si nu stii ce. Problema e a doua zi cand nu mai poti face nimic din cauza prea-plinului.

De fiecare data cand imi era rau sau mancam prea mult, a doua zi mama imi facea pe plac,cum presupun ca fac toate mamele si incepea sa ma intrebe ce sa imi faca sa imi treaca. Aici normal ca puteam sa cer orice de mancare. Ar fi facut tot ce ii statea in putere doar sa ma simt mai bine. Normal ca incepeam si eu cu micile exagerarile si mamei nu ii placeau si nu dupa mult timp ajungeam la: „da, auzi tu, o pită unsă cu cuţâtu’ n-ai vrea?” ma facea instant sa rad si incepeam sa ma simt mai bine. Pita asta venea la pachet cu o cana de ceai de „zahar ars”. Iar lingura de lemn cu care topea zaharul si pe care facea in asa fel incat sa mai ramana zahar ars, era desertul.
Acum tot ce mai ramane e sa imi fac un ceai de zahar ars, sa pun painea la prajit si sa o ung cu un cutit plin cu untul ala bun de mai devreme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: