Inspirate – part one

9 Oct

INSPIRÁȚIE, inspirații, s. f. 1. Inhalare a aerului în plămâni, primul timp al respirației. 2. Fig. Stare de tensiune creatoare, forță creatoare. 3. Fig.Gând, idee spontană. [Var.: inspirațiúne s. f.] – Din fr. inspiration, lat. inspiratio. Sursa: DEX ’09 (2009)

Si nu e vorba de inhalarea aerului in plamani! Cum sau de ce scrii nu tine de muza si nu de multe ori am dat vina pe lipsa inspiratiei, cand nu stiam sigur ce subiect sa dezvolt, fara sa imi dau seama de cate ori pe zi sunt atinsa de „stroke of genius”, cum ar spune Sheldon! Si nu e vorba de lauda, doar cred ca momentul in care vrei sa suni pe cineva sa mergi la o cafea, tine si de inspiratie, daca e sa suni persoana potrivita. Asa cum in momentul in care te horatasti cu ce te imbraci, ce ai vrea sa faci de mancare sau cum sa faci o poza pana la urma tot de ispiratie e vorba. Si toti o avem in noi, dupa cred vine si norocul sa fi placut si sa ai simtul umorului!

Am inceput sa scriu „compuneri” pentru scoala, ca toti restul elevilor care la inceput de an scolar trebuie sa spuna povestea lor de vacanta. Cand ma intorceam la scoala aveam impresia ca, doar pentru faptul ca nu aveam bunici la tara, vacanta mare nu era perfecta. Desi in fiecare vara mergeam in doua tabere la munte si la mare, parca nu era ce trebuia. Restul colegelor aveau tot felul de povesti faine cu tot felul de personaje faine, eu: vedeam marea, ma plimbam prin munti pana nu mai puteam umbla si totusi parca nu se puteau compara cu „tara” altora. Asa ca am inceput se inventez tot felul de povesti. Prin a VII-a, am pus mana pe o carte, care pe coperta din spate avem un mic paragraf de la care am pornit cu cateva pagini de „compunere”. Dupa cateva zile am rugat-o pe tanara profesoara, cred ca era suplinitoare la romana, sa citeasca si sa imi spuna cum si ce ar trebui sa schimb. Daca m-as fi dus la mama sa ii arat sau sa ii spun, nu cred ca i-ar fi placut, nu stiu nici acum de ce nu i-am aratat. Dupa chair daca primisem raspunsuri pozitive, paginile ramanea ascunse in sertare si dupa ceva vreme au devenit atat de ascunse incat nu le mai gaseam. Peste ani nu m-am gandit niciodata ca mi-ar placea sa scriu sau sa am un job related cu scrisul si imi place faptul ca pe noptiera am o foaie si un pix, iar pe la 3 noapte cand am terminat de rumegat primele 3 propozitii le notez pentru dimineata.

De multe ori mi se parea lame, sa postez despre ziua pe care am avut-o sau despre tot felul de probleme minore, ale mele sau prietenilor mei, de peste zi. Asa cum evitam sa scriu cuvinte in engleza sa nu par mai nu stiu cum. Doar ca eu si in real life, vorbesc engleza si unele expresi sunt in limba lui Shakespreare sau a celor din 90210. Tot timpul am vrut sa va spun o poveste sau poate sa va dau de gandit cu ceva. Dupa ceva vreme, cu cat citeam mai multe bloguri, imi dadeam seama ca nu e vorba despre povesti complexe din care sa invatam, ci de orice fel de bullshit-uri din viata oamenilor cu care intru in contact pe care pot sa o trasform intr-o poveste funny, care sa placa. Mult mai tarziu am realizat ca nu e vorba despre ce s-ar putea sa va placa, e vorba despre mine, despre ce imi place mie, ce ma face pe mine sa rad sau ce imi da mie de gandit.
Un fel de, the a who?

To be continued…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: